Pierzând timp vorbind

duminică, iunie 24, 2012

Eram pe stradă și m-am simțit pocnit. De o dudă. Iar atunci m-am trezit la realitate și mi-am dat seama că totul fusese o vanitate.

„Îngerul deșertăciunii” - Steven Daluz 
Două luni am vorbit și am vorbit și... am vorbit cu un tip mai în vârstă decât mine. De văzut, doar o dată voluntar și odată accidental. E un tip foarte mișto, cu calitățile și defectele lui. Mi-a plăcut de el foarte mult. Cu toate astea nu pot trece peste limita lui nebunească de discreție. Nu pot concepe să mă ascund într-o lume în care fiecare din noi are drepturi egale. Pot înțelege ce este bunul simț și respectul față de ceilalți și nici eu nu-i trag pe cei pe care îi cunosc (sau nu) de mânecă ca să le spun „bă vezi că eu sunt gay, so deal with it”, dar nici să stau cu teama că mă vede X, mă aude Y sau că se interpretează nu știu ce nu pot. 

Aș fi egoist să spun că din cauza lui m-am îmbătat atunci când am făcut-o. Nu are o vină, deși poate că a fost un factor ce m-a determinat să vreau o fac pentru a nu trebui să continui să mă gândesc că mi-a dat speranțe, ca să amâne apoi la infinit întâlnirea cu mine.

Am încetat să vorbim. De fapt, eu am încetat, dar nici el nu m-a căutat. Știu că s-ar putea să își fii schimbat acum părerea despre mine pentru că am „dispărut”, dar era destul de clar pentru amândoi că nu ne potrivim. Sper că a înțeles și el asta. Motivul care m-a făcut totuși să renunț să sper la o trezire a lui și să renunț la încercările mele de a-i arăta că totuși există și altfel de persoane a fost un gest din „popo-bar”, pe unde el nu prea calcă (cică), dar unde l-am găsit accidental într-o seară. E vorba de o îmbrățișare de rămas bun care mi-a fost refuzată. Nu am înțeles de ce, dar pentru mine a pus capac. Și bărbații se îmbrățișează, unii chiar se și pupă. Sunt gesturi normale. Mai mult, eram într-un spațiu în care nu te judeca nimeni pentru o îmbrățișare. 

Acum realizez că mi-a plăcut să pierd timpul... Voi încerca să nu mai repet asta. Efectul: Cel care s-a trezit am fost eu și am realizat că sunt atâtea alte lucruri spre care ar trebui să îmi îndrept atenția, încât nu are rost să stau să sufăr. Mai ales după un nene care nu s-a străduit prea tare să mă țină aproape, în ciuda dorinței lui de a deveni și rămâne „prieteni”.


~Rob
"Life is to be painted upon our will."

You Might Also Like

2 comments

  1. Tipul a refuzat o îmbrățișare? Luuuuuuuuuuuzăr!

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar că luzăr. Mi-ar plăcea să cred că îmbrățisez destul de bine și mai ales, din suflet. :) I never realized you were reading my blog!

    RăspundețiȘtergere

Arhivă

Ce e AGK?

Am pornit AGK pe cînd aveam 15-16 ani. A trecut ceva timp de atunci și mă tot frămînt pentru că nu mă mai consider un Kiddo. Îmi plăcea enorm să scriu pe atunci. Acum mi se pare că orice aș spune au spus și alții deja, că nu transmit nimic nou. Știu că există alți adolescenți LBGT out there care habar nu au unde să înceapă să citească, să se informeze, care nu știu cu ce se mănîncă toată chestia asta, care nu au curajul încă să admită lor înșiși că sunt gay, darămite să se pregătească de coming out. Iar Another Gay Kiddo ar trebui, poate, să fie locul în care să înceapă să facă fix acest lucru. Viziunea mea de 2 ani încoace e ca AGK să fie un loc în care adolescenții să găsească răspunsuri și opinii.