Povestea lui Rob: Cap. 1: Psihologul

vineri, iulie 13, 2012

   Prin februarie-martie 2012 am decis să urmez sfaturile unor prieteni și să mă duc la psiholog, pentru a mă ajuta să mă pregătesc de coming out. Deși eu eram pregătit să le spun părinților mei oricând despre mine, nu găsisem niciodată momentul potrivit să o fac. Trebuia să o fac totuși curând, pentru că se apropia momentul în care eu urma să plec la studiu în afară (sau cel puțin așa plănuiam încă de pe atunci). Credeam că așa este corect față de ei: să știe.
   
   Așa că am găsit un psiholog ce m-a ajutat să îmi pun întrebări care să mă ajute, fără prea mari eforturi, ce-i drept.
   
   Am realizat că deși credeam că sunt pregătit, nu eram chiar așa de pregătit. Știam doar ce aveam să fac, dar nu cum, unde, în ce mod aveam să continui și nici cum să răspund la eventualele reacții la aflarea veștii. Eram, deci, puțin cam orb. Vedeam punctual lucrurile, nu în ansamblu. Sau dacă le vedeam, nu le înțelegeam și nici nu încercasem să mă gândesc cum să reacționez.

   Părinții mei nu știau însă că mă duc la psiholog, așa că a trebuit să o fac cumva fără ca ei să știe. Nu pot zice că am mințit, dar gândul că în definitiv voiam ca totul să fie bine și mai ales faptul că discuțiile cu psihologul mă ajutau m-au determinat să trec peste această mică remușcare. Cred că am pus mai presus scopul decît mijloacele, dar cine mă poate condamna?

  Nu regret deciziile pe care le-am luat. Au fost toate spre binele meu și al celor pe care îi iubeam.

___________________________________________________

Va urma.

Aceasta este o poveste inspirată din realitate. Orice asemănare cu întîmplări, personaje sau fapte din realitate e (sau nu) întîmplătoare. Dacă doriți să citiți întreaga poveste, mergeți aici: Povestea lui RobSimțiți-vă liberi să comentați.



~Rob
"Life is to be painted upon our will."

You Might Also Like

3 comments

  1. Si mie mi-a fost foarte frica să le spun părinților. Totuși în final nu a trebuit să îi spun eu mamei, mi-a spus ea ce imi era atat de frică să îi spun si atunci am inteles ca am o mama cat se poate de buna, de deschisă la minte.
    Nu iti fie frică, pregăteștete emotional si psihologic, un parinte care iși iubeste copilul mai mult ca propria persoana (adica nu e genul ala care spune „de ce mi-a făcut una ca asta”) va accepta orice diferenta, va intelege si va iubi la fel de mult.

    RăspundețiȘtergere
  2. Îți mulțumesc pentru susținere. Sper ca va fi bine. O sa vina si acel moment. O sa va spun cum a decurs.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pinocchio Collodi15 iulie 2012 la 04:53

    Excelentă ideea cu psihologul.
    O să fie bine, curaj!

    RăspundețiȘtergere

Arhivă

Ce e AGK?

Am pornit AGK pe cînd aveam 15-16 ani. A trecut ceva timp de atunci și mă tot frămînt pentru că nu mă mai consider un Kiddo. Îmi plăcea enorm să scriu pe atunci. Acum mi se pare că orice aș spune au spus și alții deja, că nu transmit nimic nou. Știu că există alți adolescenți LBGT out there care habar nu au unde să înceapă să citească, să se informeze, care nu știu cu ce se mănîncă toată chestia asta, care nu au curajul încă să admită lor înșiși că sunt gay, darămite să se pregătească de coming out. Iar Another Gay Kiddo ar trebui, poate, să fie locul în care să înceapă să facă fix acest lucru. Viziunea mea de 2 ani încoace e ca AGK să fie un loc în care adolescenții să găsească răspunsuri și opinii.